Protecția datelor personale este unul din cele mai dinamice domenii de reglementare. Noutățile globale despre legislație, cazurile și sancțiunile se succedă atât de rapid, încât este esențial pentru un DPO să poată ține pasul. Mai mult, prelucrarea datelor nu ține cont de granițe, motiv pentru care sunt deosebit de importante sursele de informare care pot oferi o perspectivă internațională asupra domeniului.
Începem seria de întâlniri DPO Session din anul 2022 cu Gabriela Zanfir-Fortuna, unul din pionerii studiilor juridice din România în domeniul protecției datelor personale și a vieții private. Cartea ei, „Protecția datelor personale. Drepturile persoanei vizate” bazată pe teza de doctorat, este o componentă fundamentală din biblioteca oricărui specialist în privacy. Gabriela este în prezent coordonatoarea activității organizației americane Future of Privacy Forum (FPF) cu privire la dezvoltările legislative la nivel global, oferind consultanță în legătură cu legislația și politicile pentru protecția datelor personale către partenerii FPF din toată lumea.
Având în vedere istoricul profesional unic, invitata celei de-a 8-a ediții DPO Session este cea mai în măsură să ajute Comunitatea DPO Privacy Learning să înțeleagă ce se întâmplă în prezent la nivel mondial în domeniul privacy, dar și ce ne rezervă viitorul atunci când vine vorba de reglementarea prelucrării datelor personale.
Gabriela Zanfir-Fortuna, VP for Global Privacy @ the Future of Privacy Forum
Gabriela a pus bazele carierei academice în România și a realizat lucrarea sa de doctorat în domeniul protecției datelor personale, cu o cercetare juridică referitoare la drepturile persoanelor vizate. Mai departe, a participat în programe de cercetare pentru universități ca Tilburg Institute for Law, Technology and Society, Institute for Software Research, Carnegie Mellon University și Law, Science, Technology and Society Center în cadrul Vrije Universiteit Brussel.
Înainte de a se muta în Statele Unite ale Americii în 2016, Gabriela a lucrat la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (EDPS), ca parte a echipei care a consiliat organele decizionale legislative cu privire la adoptarea GDPR și a contribuit la o serie importantă de documente și recomandări (e.g., activitatea Article 29 Working Party și EU-US Privacy Shield).
În prezent, coordonează activitatea FPF cu privire la dezvoltările legislative la nivel global și este implicată în numeroase inițiative și comitete care au ca rol promovarea eticii în prelucrarea datelor personale, propunerea politicilor publice în domeniu și creșterea nivelului de conștientizare.
Mai multe despre parcursul profesional al Gabrielei, puteți citi aici.
Gazde: Roxana Guiman și Dana Ududec, fondatoare Privacy Learning
Dana Ududec
Dana este avocat, trainer și specialist recunoscut în domeniul privacy (CIPP/E). Are experiență în domeniul dreptului bancar și al protejării dreptului la viață privată la nivel european, și a dedicat o mare parte a activității sale pentru proiecte menite să crească gradul de conștientizare al regulilor de protecție a datelor personale.
Roxana Guiman
Avocat pasionat de Data Protection, trainer și mentor – susținător activ al programelor de inovare din România. În cei aproape 10 de experiență ca avocat, Roxana a fost implicată în proiecte complexe din domeniul protecției datelor si a proprietății intelectuale, pentru clienți dintr-o varietate de industrii.
Cum participi la eveniment?
Acest eveniment este gratuit și dedicat exclusiv membrilor Comunității DPO Privacy Learning. Pentru participare, vă invităm să vă înscrieți în comunitatea noastră pentru specialiști în privacy și ulterior veți primi prin email detalii pentru accesul la eveniment.
Înscrie-te în comunitatea DPO
prin completarea formularului sau prin e-mail la contact@privacylearning.roCa parte a acestei comunități, vei primi mesaje cu noutăți din domeniul protecției datelor personale și invitații la evenimentele DPO Sessions adresate responsabililor cu protecția datelor. Colectăm adresa ta de e-mail, numele și compania la care lucrezi pentru a te include în lista de abonați ai comunității DPO. Te poți dezabona oricând folosind linkul de la finalul fiecărui mesaj. Află mai multe despre felul în care prelucrăm datele personale în Informarea noastră privind prelucrarea datelor.